Scuzați așteptarea, dar a durat ceva până mi-am făcut curaj să scriu despre asta 😁.
După cum spuneam in articolul anterior, jurasem că nu îmi mai trebuie in veci astfel de job 😅.
Și da, vreme de câțiva ani chiar m-am ținut de cuvânt!
Mai exact căutăm orice fel de job legal bineînțeles, care sa nu implice o astfel de activitate 😁.
Îmi plăceau vânzările, și acum fac tot asta, dar a mă duce la om acasă..... Mneh.
După aproape 2 ani de experiență în vânzări prin metoda Call Center, din care un an lucrați în Telecomunicații 😁 reprezentând exact aceeași firmă ce o reprezint și acum, dar acctivitatea mea fiind exact pe dos fata de ce fac in prezent.
La un moment dat, a venit afurisita de pandemie și.... Cum multe au picat atunci, a picat și proiectul din care eu făceam parte.
Pentru că eu cică făceam parte din top vânzători ai echipei m-au repartizat la viteza pe un alt proiect de vânzări, dar cu care nu prea rezonam 😒.
Cum nu prea rezonam, bineînțeles că am pus CV-uri, la joburi din Vânzări Telecomunicații, dar la firme concurente.
Așa că mă sună, inițial pentru un proiect de upsell, atenție tot Call Center, mă sună, țin interviul online, și mă accepta, da? Deci mă accepta și mă întreabă de când încep.
Bineînțeles că eu aveam de susținut un preaviz la firma precedenta le-am zis că îi anunț eu in foarte scurt timp.
Revenind eu am aplicat inițial, pac pac pac, la mai multe firme de telecomunicații da? Ăștia sau nimerit să mă caute primii, iar jobul consta în ceva aproape identic cu ce făceam deja.
La scurt timp mă contactează un amic, ce știam că are ceva funcție de conducere la o firma de telecomunicații, nu ii voi da numele aici, dar se știe el cine este!
Mă abordează pe messenger 😅. Ce faci Ema îți cauți job? Am vrut să îl iau în ture să îl întreb de unde știe! Și cei pasa lui! Asta a fost în mintea mea, dar în ultima secundă m-am abținut și zic.... Mdaaa..... De ce???
Pai ști eu sunt manager, și ... Am găsit că ai aplicat, și dacă tot sa nimerit sa te cunosc, am zis sa trec peste formalitati (bineînțeles exprimat în cuvintele sale)
Dar știi? E Door to Door! Se face așa, atât ești plătită. Eu... Hmmm.... Câteva secunde...
Norocul a fost că omul scria, nu vorbea, și am am avut câteva secunde sa... Recitesc detaliile, pentru că eu, câteva secunde... Nu am mai văzut altceva decât... Door to Door.
Am acceptat... Dar de ce? Pentru că .. deși știam că nu se întâmplă asta, dar pentru confortul meu nu am întrebat 😁. Credeam cumva că el "cercetează zona" înainte de a mă trimite acolo!
Bineînțeles că nu făcea asta! Bineînțeles că cercetează zona, dar nu cred că îi pasă de exemplu, dacă sunt prea multi câini într-o anumită localitate, el cel mai probabil cercetează ce firme concurente are in zona!
Bineînțeles că dacă ar fi fost sigur că într-o anumită localitate sunt teroriști sau interlopi sau umbla ursii liberi pe acolo 😅. Nu m-ar fi trimis acolo, dar nu neapărat pentru aveam eu vreo stea in frunte, ci cel mai probabil, nu ar fi trimis pe nimeni acolo (Sper și eu ... 😁)
Voi reveni pe acest subiect, într-un articol viitor, pentru că mai am de zis, a fost o adevărată aventură!
Și a da, am avut de ales intre asta, și Call Center pe Upssel, deci eu nu doar că mi-am calcat pe orgoliu și principiu autoimpus și probabil si nesănătos, dar și refuzasem o oportunitate, pentru asta 😅😅😅😅😅
Pace și lumină îți doresc, pe data viitoare 😁.
Comentarii
Trimiteți un comentariu