Aveam 4 luni, eram atât de mică ... Și mă duceam in lumea morților și mă întorceam înapoi, iar mă duceam, iar mă întorceam, și iar mă întorceam...
În brațele mamei mele, și nimeni nu știa de ce.... Medicii nu îmi dădeau șanse de supraviețuire....
Spuneau că în fericitul caz în care voi supraviețui, nu voi avea discernământ, și nu voi putea să merg niciodată...
In acele momente, am fost la un pas de a rămâne în lumea îngerilor, la propriu.
Însă ca printr-o minune, nu doar că am mai mult discernământ decât mulți, dar deși nu am făcut niciodată sport de performanță, am făcut naveta pe jos, ani, la școală la serviciu...
Deci nu doar că pot merge... Dar în 90% din viața mea, de până acum, am mers cel puțin 5km la zi.
Am povestit aceasta întâmplare, sau aceasta cuvinte unui duhovnic la spovedanie... Spunând părinte eu? Cum sa fiu a lui Dumnezeu?
Credeam cumva gen .. reprezentant a lui Dumnezeu, cum ar fi de exemplu vreun preot? Dar eu sunt femeie 😐. Nu am cum sa fiu preot, nici călugăria nu mă atrage... Nici măcar profesor de religie nu sunt 😐.
Răspunsul primit a fost următorul:
" Pentru a fi aui Dumnezeu, nu trebuie sa fi preot! Trebuie sa fi de ajutor lui Dumnezeu, și deși eu sunt preot, tu ești a lui Dumnezeu mai mult decât mine. "
A fi a lui Dumnezeu, înseamnă a-L ajuta la propriu în munca lui cu oamenii...
Sunt oameni mulți cei care se roagă, preoți inclusiv, iar Dumnezeu acelor oameni le oferă soluții, care au nevoie de un mod prin care ele sa devină realitate.
Prin tine fiind trimisa de multe ori "Soluția" pe care Dumnezeu o daruieste oamenilor.
Și în acest mod tu ești Omul lui Dumnezeu :)
Cumva știam in subconștientul meu acest răspuns, aveam nevoie mai mult de o validare a sa.
Întrebarea ta ar fi? Cum am reușit? De unde am avut această forță?
Nu știu dacă a fost o forță ce alții nu ar putea să o aibă.
1. Așa am ales. Mi sa pus la propriu în fața alegerea: Viața? Sau Moartea? Iar eu am ales conștient. Viața bineînțeles!
2. Am avut susținere. Mama nu a ezitat nici o secundă că eu nu aș reuși! A avut încredere pas cu pas, secunda cu secunda, fara nici cea mai mică urmă de îndoială, că eu nu voi fi doar un om normal, ci chiar unul extraordinar!
Exact asta este secretul, in ciuda a ce spunea o lume întreagă, nu era nimeni care să creadă în mine, nimeni care să creadă că ... Îi voi recunoaște vreodată măcar. Ea se uita in ochii mei, și vedea lumina.
Ea atunci era capabilă să vadă forța mea, forța pe care, poate dacă eram ceva mai mare, nu as fi crezut nici eu in ea!
Aceasta este motivația și forța vieții! Atunci când vezi lumina unui om, mai bine decât el însuși 😇
Pace și lumină va doresc 😇
Comentarii
Trimiteți un comentariu